Întrunire cu dl Primar Mihai Chirica

6 october 2017

Am marcat astăzi finalizarea proiectului „ArmenIS – Identități ale trecutului”, printr-o întâlnire cu domnul Mihai Chirica, Primar al Municipiului Iași, care ne-a găzduit în Sala Mare a Primăriei Iași și ne-a vorbit despre importanţa implicării tineretului în activități de promovare a patrimoniului istoric și cultural. Ne-a felicitat pentru inițiativă și pentru contribuția pe care am adus-o la revigorarea culturală, prin promovarea și valorificarea Bisericii Armene. Acest eveniment a fost pentru noi și un prilej de a-i oferi d-nului Primar un simbol al spiritualității și diversității culturale, realizat în cadrul proiectului nostru și de a-i mulțumi pentru sprijinul constant oferit tinerilor și educației de înaltă calitate!


Preluat de pe pagina proiectului "ArmenIS-Identități ale trecutului".

Galerie poze