• acasa
  • articole
  • articol - Participare la Rădăcinile minorității armenești

Participare la Rădăcinile minorității armenești

5 iulie 2017

Ne-am reunit astăzi la Cafeneaua Veche, un local ce menține spiritul mereu nou al creativitătii ieșene, fiind o emblemă heraldică inscrisă în memoria Timpului ireversibil. Mulțumită domnișoarei Ștefana Agop și a domnului Juju Cojocaru, amândoi membrii ai Comunității Armenești, am descoperit rădăcinile minorității. Începând cu apariția poporului armean, continuând cu stabilirea acestuia pe teritoriul românesc și finalizând cu dezvoltarea și influența acestora în zona Moldovei și în mod special, a Iașului.De asemenea, în cadrul întrunirii, a avut loc un brainstorming, prin care fiecare dintre noi și-a enunțat ideile cu privire la proiectele pe care le-am putea organiza în cadrul parteneriatului cu Uniunea Armenilor din România Sucursala Iași. Astfel, ne propunem ca până la sfârșitul proiectului:


·        -Să coordonăm un eveniment, ținând cont de tematica aleasă - patrimoniul istoric Biserica Armeana, preluând tradiția sărbătorii religioase armenești „Vartavar”, o grandioasă bătaie cu apă ce are loc în ziua „Schimbării la Faţă”.

·         -Să organizăm „O zi culturală armenească”- unde vom invita și reprezentanți ai comunității armene, dar și alte etnii,  prezentând un moment de dans tradițional și  pregătind ateliere interesante pentru tineri.

·         -Să încheiem un acord de parteneriat cu localul Cafeneaua Veche, astfel încât să ne implicăm proactiv la creare vernisajelor artistice. 

·         -Să luăm parte la un tur al caselor tradiționale armenești din Iași - Mahalaua Armenească. 

·         -Să participăm la o slujbă tradițională armenească. 

·         -Să colaborăm alături de membrii comunității la realizarea numărului 6 al  Revista Siamanto ce va fi dedicată armenilor de pe meleagurile moldave.

·         -Să întocmim o serie de ateliere de creație pentru tineri (motive, păpuși tradiționale și caligrafie).

·         -Să introducem lăcașul de cult armenesc pe harta interactivă a orașului.

·         -Să realizăm o conferință pe tema diversității culturale în parteneriat cu alte organizații etnice din Iași.

·         -Să contribuim la organizarea evenimentelor culturale ale comunității armene locale - Ziua Independenței Armeniei și Biserica Armeană în istoria Iașului.

·         -Să gătim bucate specifice armenești în cadrul atelierului gastronomic.

·         -Să contactăm membrii comunității armene pentru a afla istoria familiei și modul în care aceștia păstrează tradițiile.


 

Preluat de pe pagina online a proiectului „ArmenIS- Identități ale trecutului”.



Galerie poze