Petrecere armenească

24 mai 2014

Uniunea Armenilor din România – filiala Iaşi a fost gazda unei deosebite petreceri armeneşti ce a avut loc în data de 23 mai 2014, la L’etage Cafe. Scopul acestei petreceri a fost perpetuarea tradiţiilor armeneşti, cu precădere a dansurilor armene. Membrii comunităţii armene, alături de studenţii armeni veniţi în cadrul mobilităţilor Erasmus şi membrii simpatizanţi au avut ocazia să se reunească sub cupola aceluiaşi edificiu, cafeneaua prinzând viaţă odată cu sosirea invitaţilor. Atenţia a fost captată de multitudinea dansurilor specific armeneşti şi a momentelor alternative de karaoke. Printre cele mai deosebite momente artistice putem enumera următoarele piese: Im anuna Hayastan (Inga & Anush), Tesel em (Tata Simonyan), Caravana (Aurel Tamas), Kingston Town (UB 40).

Galerie poze