• acasa
  • articole
  • articol - Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii ce instituie data de 12 octombrie drept Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii ce instituie data de 12 octombrie drept Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene.

12 october 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii ce instituie data de 12 octombrie drept Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene. "Se instituie ziua de 12 octombrie ca Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene. Sărbătorirea acestei zile poate fi organizată de autorităţile administraţiei publice, centrale şi locale, de către instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, precum şi de către societatea civilă, persoane fizice şi persoane juridice, prin organizarea sau participarea la programe sau manifestări culturale, educative, artistice, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării limbii, alfabetului şi culturii armene", se arată în lege.

Potrivit actului normativ, autorităţile administraţiei publice pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

Ziua de 12 octombrie este ziua în care sunt sărbătoriţi în toată lumea armeană primii creatori de cultură armeană, care au scris în limba armeană şi utilizând alfabetul armean, cu peste 1.500 de ani în urmă, menţionează iniţiatorii acestei legi, deputaţii Varujan Pambuccian şi Varujan Vosganian, în expunerea de motive. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)



 

Imagine preluată de pe portalul online Agerpres: 

https://www.agerpres.ro/politica/2019/10/10/legea-privind-instituirea-datei-de-12-octombrie-ca-ziua-limbii-alfabetului-si-culturii-armene-promulgata--383291?fbclid=IwAR2yDgKuQQVa96ScCv9P950IrPGIjRdjVkREHt6z1DFq19SFXg0sy2iEJwY