Serată în spirit armenesc

22 august 2017

 Ascultând povestiri armenești, depănând amintiri și savurând delicioasele bucate, membrii echipei au petrecut seara într-un spirit armenesc. Am fost plăcut impresionați să observăm modul în care se manifestă tradiția și cum se desfășoară cina, care pe lângă elementul culinar inerent, presupune comunicare și bună dispoziție. Pentru a avea cunoștințe exhaustive despre cultura și tradițiile armenești, am pătruns în diversificata bucătărie orientală. Gustul nostru s-a delectat cu bucatele alese pe care le-am savurat, pătrunzând astfel și pe calea gastronomică în spiritul armenesc. Carnea asezonată cu mirodenii, legumele coapte la grătar, limonada din rodie precum și alte delicatese au menținut atmosfera voioasă din inima Ciricului.


 

Preluat de pe pagina online a proiectului „ArmenIS- Identități ale trecutului”.

Galerie poze