• acasa
  • evenimente
  • articol - Zilele Culturii Multietnice la Iaşi. Educaţie prin artă şi toleranţă etnică

Zilele Culturii Multietnice la Iaşi. Educaţie prin artă şi toleranţă etnică

6 iunie 2017

 

În perioada 29- 31 mai 2017, la Iaşi, în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, Ediţia 2017, s-au desfăşurat o serie de manifestări culturale organizate de către Uniunea Armenilor din România – Sucursala Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi cu Muzeul Unirii din Iaşi. Evenimentele culturale au avut ca scop promovarea culturii armene şi a conceptului de educaţie prin artă şi toleranţă etnică. În data de 31 mai 2017, la Muzeul Unirii din Iaşi, a avut loc conferinţa „Repere multietnice în formarea Iaşului Modern”. În cadrul întâlnirii, a conferenţiat din partea comunităţii armene din Iaşi, domnul Avetis Stepaniant, ce a realizat o prezentare detaliată a rolului armenilor în formarea Iaşului modern. Domnul profesor Andi Daschievici a finalizat prezentarea comunităţii armene cu informaţii preţioase despre casele armeneşti din oraşul Iaşi. De asemenea, doamna Aida Dragomirescu a prezentat cartea Paradoxul armenesc, de Sergiu Selian , publicaţie apărută la Editura Ararat din Bucureşti, devenind un important mesager al literaturii armene contemporane prin informaţiile preţioase oferite în cadrul întâlnirii. Finalul evenimentului a fost marcat de Recitalul de poezie armeană susţinut de domnişoara Petra Tănase, urmat apoi de Vernisajul expoziţiei „Mozaic etnic”, al pictorului armean Mircea Răsvan Ciacaru. Tema centrală a expoziţiei de pictură a fost portretul de femeie armeancă, evidenţiindu-se importanţa femeii şi a mamei în cultura armeană. Cvartetul Allegro a Colegiului Naţional „Octav Băncilă” din Iaşi a încheiat într-o notă muzicală deosebit de rafinată întraga serie de manifestări culturale dedicate culturii armene la Iaşi. 

Galerie poze