Armenian Party

19 iunie 2014

Uniunea Armenilor din România – filiala Iaşi a fost gazda unei deosebite petreceri armeneşti ce a avut loc în data de 17 iunie 2014, la L’etage Cafe. Scopul acestei petreceri a fost considerat de comunitatea armeană că fiind un demers cultural de perpetuare a culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor armeneşti. Membrii comunităţii armene, alături de studenţii armeni veniţi în cadrul mobilităţilor Erasmus şi membrii simpatizanţi au avut ocazia să se reunească sub cupola aceluiaşi edificiu, cafeneaua prinzând viaţă o dată cu sosirea invitaţilor. Petrecerea armenească s-a dorit a fi puntea de legătură dintre trecut şi prezent, prin amprenta modernă a evenimentului. Atenţia a fost captată de multitudinea dansurilor specific armeneşti şi a momentelor alternative de karaoke. Începând cu orele 18:00, invitaţii au avut ocazia să savureze cafeaua alături de tinerii reprezentanţi ai comunităţii, iar începând cu orele 21:00 aceştia s-au bucurat pe ritmurile dinamice ale melodiilor armeneşti.

Galerie poze