"Prima Republica Armenia - 104 ani"

20 mai 2022

  

           Uniunea Armenilor din Romania – Sucursala Iasi a desfasurat in perioada 19 -20 mai 2022 activitati culturale menite sa promoveze cultura armeana .

          Joi, 19 mai 2022, membrii comunitatii armene s-au intalnit pentru a celebra “ 104 ani de la Prima Republica Armenia”. Intr-un cadru festiv, au fost facute prezentari despre acest eveniment istoric, ce a marcat deschiderea drumului pentru spatiul armean catre un stat independent si puternic .

            Republica Democrată Armeană, cunoscută și sub numele de Prima Republică armeană, a fost primul stat modern armean, constituit la 28 mai 1918. Republica a fost înființată pe teritoriul Armeniei Orientale (gubernia Erevanului si regiunea Kars) din cadrul Imperiului Rus în urma Revoluției din 1917 și a dezmembrării Republicii Federative Caucaziene.

              Regatul României a recunoscut independența Republicii Armenia la 10 august 1920 și a stabilit relații diplomatice cu aceasta pe data de 21 septembrie 1920.

            O alta manifestare a fost organizata pe 20 mai 2022, de catre Uniunea Armenilor din Romania, impreuna cu  partenerul sau cultura Colegiul Tehnic “ Ioan C. Stefanescu” Iasi, avand alaturi toate comunitatile etnice din Iasi. S-a  organizat conferinta “ 21 mai- Ziua Mondiala pentru diversitate culturala, pentru dialog si dezvoltare.” In cadrul manifestarii au fost prezentate aspecte culturale si traditiile culinare armene.

            Acceptarea si promovarea diversitatii culturale este un proiect important pentru traiul armonios al locuitorilor unor tari. Uniti in diversitate, acceptand valorile culturale ale tuturor comunitatilor etnice, devenim vectori ai dezvoltarii unei societati echilibrate, caracterizata de o simbioza culturala unica.

Galerie poze