Introducere în cultura armeană

        

                    „Cultura şi tradiţia unui neam sunt trupul şi spiritul unui popor, iar dorinţa acestui popor de a-şi păstra valenţele, este însăşi sufletul său.”

                                                                                                                            
                                                                Arhimandrit Datev Hagopian,
                                               Arhiepiscopul Bisericii Armene din Romania                   

                                                                                                                                            

                      Există lucruri,momente... şi oameni care ne marchează, care ne deschid lumea, imaginaţia   şi modul de abordare  al lucrurilor. Cultura armeană şi reprezentanţii ei, de-a lungul timpului se încadrează în această categorie. Armenii sunt unul dintre cele mai vechi popoare ale lumii. Arta  lor datează de mii de ani. Cu toate acestea, arta armenilor, ca atare, a luat caracteristicile naționale proprii, în Evul Mediu, datorită dezvoltării arhitecturii, muzicii, literaturii, artelor plastice și aplicate (bijuterii, ceramică, covoare). Armenia, a fost adeseori numită „avantgarda Europei în Asia”.
                     Două forţe opuse, spiritul european şi cel asiatic, amestecându-se şi contopindu-se au determinat cursul vieţii armene şi au creat caracterul poporului în decurs de milenii.„Căutarea şi găsirea sintezei Răsăritului şi Apusului se constată în creaţiunile artei, literaturei şi poeziei armene.” (Valeril Brussov, H.Dj. Siruni – www.armeni.ro) Întreţinând relaţii numeroase cu Siria, Mesopotamia şi Persia, Armenia putea în mod firesc să tragă învăţăminte folositoare de la aceste ţări. Pe lângă acestea, raporturile politice restrânse pe care le întreţinea cu Bizanţul au pus amprenta influenţelor eline. Din acest dublu contact cu Grecia şi cu Orientul, s-a născut în Armenia, în sec VII, o artă interesantă şi originală.
                    Stilul de pictură se oglindeşte la armeni prin fresce şi pictură murală, gravuri colorate şi miniaturi, în mare parte distruse de invaziile cotropitoare. Dar câteva dintre cele mai preţioase manuscrise armeneşti împodobite cu gravuri au fost salvate şi se află în clipa de faţă în diferite biblioteci armeneşti în Armenia, Ierusalim, Veneţia, Constantinopol. Cel mai vechi dintre acestea este „Evanghelia Reginei Milke”, scrisă în 912. Manuscrisele armeneşti conservă numele unui mare număr de artişti, care, cu un desăvârşit talent şi artă au ilustrat aceste manuscrise. În artele plastice, vechii armeni erau cunoscuţi prin ornamentaţie şi decoratie. Flora stilizată, păsările şi peştii joacă un rol preponderent.
                 Ornamentele geometrice sunt utilizate mai ales în întrebuinţarea friselor în hacikare (stele de piatră). Prima miniatură armenească datează  din secolele VI - VII, în timp ce cele mai recente au fost create în secolul XIX. Apariţia alfabetului (405) a fost pentru Armenia începutul strălucit al avântului intelectual. Scrierea i-a permis Armeniei să aibă cele mai bune tălmăciri ale Bibliei şi să creeze o vastă literatură care începe în veacul al V-lea şi ajunge până în zilele noastre. Înaintea apariţiei alfabetului Armenia avea o literatură orală, de o inspiraţie epică, glorificând zeii (“Cântecele din Goght”). Secolul al V-lea reprezintă veacul de aur al literaturii armeneşti, atât pentru limba slasică, cat şi pentru frumuseţea şi valoarea operelor scrise şi traduse. Toate subiectele şi genurile de poezie sunt tratate: dragostea, vinul, natura, munca la câmp, glume, cântece mistice, naşterea, căsătoria, poveşti versificate. La 62 de ani de la marea descoperire a lui Gutemberg, armenii au avut prima lor tipografie şi cele cinci cărţi tipărite în Veneţia sunt considerate ca începuturile tiparului armenesc (1512).Tot la Veneţia tipăreşte Scribul Abgar două cărţi (1566), înainte de plecarea sa la Constantinopole în 1567.Se înfiinţează mai târziu tipografii armeneşti şi la Roma (1584), la Pavia (1539), la Padova (1590), la Lwow (1616), la Livorno (1643), la Amsterdam (1660) etc. Fabricarea covoarealor  în Armenia se pare că aparţine unei epoci foarte îndepărtate. În general, Armenia era cunoscută pentru brâurile, cuverturile, covoarele, ţesăturile şi valurile sale, dar mai presus de toate, această reputaţie ajungea atât de departe datorită culorii roş-violet sau Kirmiz pe care arabii o numeau “culoare armeneasc㔺i care era considerată tot atât de preţioasă ca şi purpura. Foarte delicată, ea nu era întrebuinţată decât pentru lână şi mătase, nu pentru bumbac şi alte materiale. Se spune că aceasta era preparată cu o insectă care trăieşte pe stejarii ce cresc în Armenia. Culoarea “roşie-violetă”s-a schimbat în violet, culoare pe care o vedem în toate covoarele armeneşti, dar în general în porţiuni mici. Această artă nu este în realitate nici de influenţă europeană nici de influenţă orientală. Are un caracter unic în lume, uimind prin dulceaţa sa, graţioasă, plină de emoţie.

                                                                                                                            Patricia Băndălău                                                                                                                    (articol aparut in revista Ararat, Supliment Cultural, septembrie 2013)

Stiri

vezi toate stirile