• acasa
  • evenimente
  • articol - Arta culturii japoneze transpuse în cultura armeană

Arta culturii japoneze transpuse în cultura armeană

7 mai 2013

Nu s-a stabilit exact dacă istoria artei origami începe în China sau în Japonia. Începând cu secolul întâi al erei noastre, momentul când se presupune că a fost inventată hârtia în China, oamenii acelor meleaguri au îndoit hârtia în diferite forme şi scopuri. Dar, în Japonia secolului al VI-lea hârtia era un material rar şi preţios. Astfel, plierea hârtiei a fost practicată la început doar de către familiile nobiliare. Dezvoltarea comerţului a dus la răspândirea hârtiei în Japonia, iar origami a devenit o artă accesibilă atât celor bogaţi, cât şi japonezilor obişnuiţi. Datorită specificului culturii japoneze, care sublinia respectul pentru cruţarea naturii, practicanţii nu au uitat niciodată să economisească până şi hârtia folosită în arta origami, astfel rezultând impresionante modele miniaturale de origami. În secolul al XVI-lea, origami pătrunde în Europa, în Franţa şi în Spania, sub forma unor mici păsări de hârtie, cu numele de Cocotte şi, respectiv, pajarita. Astăzi, maeştrii origami pot fi găsiţi în multe ţări, iar noile tehnici şi modele pe care aceştia le inventează stau la baza unor modele origami remarcabile. În ţara noastră, arta plierii hârtiei face parte doar din segmentul disciplinelor pedagogice care dezvoltă îndemânarea copiilor, uitându-se de latura spirituală pe care această artă o are în ţara ei de origine.

Galerie poze