Biserica Armeană în Istoria Iaşului

14 october 2011

    

         Uniunea Armenilor din România - Filiala Iaşi a fost intes implicată în programul cultural prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Parascheva la Iaşi, prin organizarea mai multor evenimente precum "Vizita Bisericii Armene- Monument istoric plin de semnificaţii etnico- religioase". Acţiunea a avut loc marţi, 11 octombrie 2011, începând cu orele 14:30, la sediul Uniunii Armenilor din Iaşi şi s-a terminat cu vizita Bisericii Armene. Invitaţii au fost purtaţi pe aripile  vremurilor apuse de către reprezentantul Parohiei Armene Iaşi, d.nul Zare Nazaryan, care a făcut o prezentare detaliată a Bisericii Armene din Iaşi. Trecerea de la istoria încărcată de anii trecuţi, ce şi- au lăsat amprenta asupra comunităţii armene şi prezentul caracterizat de zbuciumul luptei între tradiţii şi modernitate a fost făcută de domnişoara Ştefana Agop, reprezentanta tineretului armean din Iaşi. Dorim să evidenţiem faptul că Filiala Iaşi a Uniunii Armenilor din România consideră de o importantă majoră buna colaborare între membrii maturi ai comunităţii şi tineretul armean, aceasta fiind cheia păstrării obiceiurilor şi tradiţiilor într-o societate a vitezei, în care latura materială domină spiritualitatea fiinţei umane.

Galerie poze