Tradiții și obiceiuri armenești

        Încă din secolele XIV-XV, armenii, primii locuitori de altă etnie din România, au început să se adapteze vieţii autohtone, preluând noi obiceiuri din vecinătate, dar în acelaşi timp păstrându-le şi pe cele natale. Aceştia  au împrumutat localnicilor datini, credinţe religioase şi obiceiuri specific armeneşti.
       În stadiul de incipit al existenţei lor pe meleagurile României, majoritatea armenilor erau negustori, oameni înstăriti care erau preocupaţi de bunul mers al afacerilor lor, aceştia ducând o viaţă îndestulată. Femeile erau cele care păstrau gospodăria curată şi rezolvau eventualele probleme ce apăreau, în timp ce bărbaţii erau plecaţi să se ocupe de afaceri sau să lucreze în ateliere. Întrucât armenii erau unii dintre cei mai de succes negustori, unul dintre obiceiurile principale pe care aceştia l-au lăsat moştenire este strângerea de mână dintre cumpărător si vânzător, aceasta având o influenţă pozitivă în sporirea încrederii clientului, cu prilejul încheierii unei afaceri.
      Atunci când un copil se năştea, conform obiceiurilor armene, moaşa rostea anumite descântece. Însă cu trecerea timpului, acest obicei nu s-a mai practicat, zicerile moaşei intrând în slujba religioasă de botez a copilului. În timpul slujbei mama nu avea voie să vadă copilul, acesta fiind ţinut în braţe de către naşul de botez. .Fiind  priviţi  ca străini, având o tradiţie religioasă diferită de cea a moldovenilor, adesea  aceştia au fost huliţi şi li s-a interzis încuscrirea cu pământenii, excepţie făcând cei care se supuneau unui nou botez ortodox. Astfel s-a permis existenţa familiilor mixte.
      Slujba de înmormântare reprezenta un ritual ortodox obişnuit. Sâmbăta de după înmormântare era prima zi în care se făcea parastas. Toate sărbătorile religioase erau manifestate duminica, întrucât era singura zi în care nu se muncea şi astfel nu erau deranjate orânduielile zilnice ale oamenilor. Ziua de luni de după o sărbătoare era dedicată pomenirii morţilor şi sfinţirii mormintelor acestora în prezenţa membrilor familiilor. Înmormântările nu se făceau lunea, în toate zilele acelei săptămâni urmând să fie înmormântaţi oameni.
      Madaghul, practicat la anumite sărbători, adică împărţirea unei pomeni prin jertfirea de vite sau ovine, a fost preluat din perioada precreştină de către Biserica Armeană, datina fiind menţinută de clerici.
      Un obicei interesant, ce poate fi observat şi în folclorul turcesc, este cel ca atunci când o persoană pleacă într-o călătorie, membrii familiei aruncă cu apă în urmă, spunând: "Ca apa să te duci, ca apa să vii". Mai putem remarca un obicei similar, specific sărbătorii religioase Vartavar (Schimbarea la faţă), din luna iulie, în care armenii se stropesc reciproc cu apă.
      Lăsând la o parte datinile şi obiceiurile, armenii au adus cu ei folclorul, constituit mai ales din cântece populare şi basme. Acestea sunt interpretate la evenimente şi sărbători, în procesul de educare a copiilor sau din plăcere.
       În concluzie, cultura si civilizaţia armeană a avut o influenţă foarte mare asupra  însuşirii anumitor obiceiuri şi datini valoroase specifice acestora, de către români, contopirea celor două etnii producându-se încetul cu încetul în armonie.

                                                                                                                                        Georgiana Calancea

                                                                                                                    (articol apărut în Revista Siamanto, nr.1/ 08.2012)

Stiri

vezi toate stirile